PNL: „Băsescu se agaţă de putere.”

           2004 – 2008 Tăriceanu (PNL), în urma convenţiei cu Traian Băsescu şi preşedintele PNL, la acel moment, Theodor Stolojan urma să se retragă pentru a permite alegerile anticipate şi consolidarea poziţiei dreptei în România. Patriciu se implică în urma relaţiilor cu PSD, iar PNL va trăda alianţa cu PD-ul şi Traian Băsescu. Tăriceanu nu vrea să renunţe la putere, elimină toţi adversarii din partid şi mai apoi elimină şi PD de la Guvernare. PNL a trădat pentru a câta oare în istorie, fâcând jocul PSD, care şi-ar fi pierdut multe dintre mandatele câştigate la alegerile din 2004. PSD, spre deosebire de PNL, rămâne demn şi-şi păstrază cuvântul dat, sprijinind guvernul PNL, până la sfârşitul mandatului.

          2004-2008 Tăriceanu se simte ameninţat de poziţia intransigentă a lui Băsescu, iar din frica de a nu se dizolva parlamentul, iar PNL să piardă puterea, încearcă debarcarea lui Băsescu printr-un referendum. PSD le este aproape şi-i susţine. Măcar PSD a avut demnitatea de a păstra un acord., ceea ce nu se poate spune despre PNL. (Până la urmă în 2004 cele două partide au avut acelaşi sponsor în campanie Dinu Patriciu).
2008 – Traian Băsescu le oferă posibilitatea PNL de a continua parte din politicile impuse, prin participarea la noua guvernare. PNL îşi relevă cea de-a doua trăsătură majoră, laşitatea, ştiind că urmează o perioadă foarte grea pentru România. PNL trădează astfel politica de centru dreapta, oferind PSD ocazia de a negocia intrarea la guvernare.
           2009 – PNL cu doar o lună înainte de începerea campaniei pentru prezidenţiale, după o stagnare pe care o considerau nejustificată în sondaje, încearcă, din nou, alături de PSD, o lovitură împotriva lui Băsescu. Nu i-a interesat că ţara trece printr-o criză economică şi socială profundă, iar o criză politică ar putea fi fatală, ci doar avantajele strategice în campanie, pe care ar putea să şi le creeze. Dorinţa de a câştiga Cotroceniul chiar cu preţul distrugerii stabilităţii României subliniază făţărnicia afirmaţiei cu care am deschis acest post.
           Cine este însetat de putere?
           Cine se agaţă de ciolan?
           Cine acţionează în dispreţul intereselor cetăţenilor?

Tradare si lasitate = criza politica

       Se poartă. Un post despre nimic. Mă apuc să scriu despre orice îmi trece prin minte, deşi simt cum neuronul meu indolent vibrează în emisfera dominată de politică. Probabil că poluarea fonică generată de televizorul meu Diamant, rămas blocat pe antene, mă dirijează forţat spre zona revoltei personale. Simt că şi neuronul meu se izbeşte debusolat de cutia-mi craniană.
        Ce mă deranjează este încercarea sordidă de manipulare, dar ceea ce mă îngrijorează este mult mai important. Mă îngrijorează faptul că prinde! Poate pentru că am în dotare o singură celulă nervoasă, letargică si asinaptică.
       Eu am sa-mi fac datoria morală, faţa de mine şi faţă de cei care au trecut de nivelul de înţelegere al unei adunări simple, neimplicaţi politic - de a căuta şi varianta logică a mesajelor care ne bombardează micimea vieţilor noastre.
 

                   Astăzi despre trădare şi criză politică.
       Nu voi rememora perioada interbelică, istoria cu care peneliştii români se mândresc şi care e presărată din plin cu momente de înaltă trădare, ci voi face referire doar la ultimii 5 ani de politică carpato – danubiano – pontică, la începuturile crizei, la episoadele de nebunie temporară si de laşitate perenă.
    Este o dovadă de imbecilitate să privim ca moment al începutului crizei căderea guvernului Boc. Trebuie sa privim în urmă cu 5 ani de zile, atunci când Liberalii, în funte cu Tăriceanu au fost aduşi la putere, ca vioară întâi, de Traian Băsescu, omul care a reuşit să rupă tradiţia iliesciană, neo-bolşevică a României. Este de notorietate pactul realizat între Băsescu şi Tăriceanu, referindu-mă desigur la provizoratul funcţiei de prim-ministru. Dar ce să vezi, surpriză, doar pentru cei care nu cred că istoria se repetă, dar şi pentru cei care nu o cunosc – PNL a trădat! Stolojan, omul care a reuşit să ducă scorul PNL la cel mai mare nivel postdecembrist, alături de alţi câţiva importanţi lideri PNL, au fost îndepărtaţi, iar conducerea a fost recompusă din oamenii lui Patriciu. Cât tupeu au Liberalii sa vorbească despre democraţia în partidele care li se opun, când se ştie prea bine că nu ajunge nimeni în nici o funcţie importantă în PNL decât cu girul sau la indicaţia lui Patriciu. Da Patriciu, marele liberal care a sponsorizat PSD la alegerile din 2004, omul care pentru făţărnicia lui a fost condamnat de Băsescu, trezind ura şi promisiunile de răzbunare ale magnatului. Dar despre Patriciu am mai vorbit şi altă dată. Cât tupeu au Liberalii să vorbească despre democraţia altor partide, când hotărârea de a propune un om pentru funcţia de prim-ministru, acum, s-a realizat în dispreţul propriului lor statut.
       Un cuvânt dat, o strângere de mână, o strategie politică şi economică prestabilită, nu au contat pentru Liberali şi pentru Tăriceanu şi Patriciu, care i-au scos de la guvernare pe oamenii care i-au sprijinit în obţinerea funcţiilor deţinute, pe cei de la PD. Au vrut toată puterea pentru ei, doar pentru ei şi pentru interesele celui care îi mână în luptă. În doar 2 săptămâni au schimbat şi femeile de serviciu din guverne şi instituţii descentralizate, directorii de şcoli, prefecţii. Băsescu ar fi trebuit să stea şi să privească, să-i felicite eventual pe cei care au trădat toate principiile fair play-ului şi eleganţei, chiar şi strâmbe, din politică. A fost momentul în care Băsescu a luat atitudine. Atunci au încercat să-l distrugă pentru prima oară suspendându-l. N-au reuşit. O nucă mult prea tare pentru nişte oameni atât de mici.
       A trecut timpul, Băsescu a încercat să uite, să ierte, să creadă din nou într-o uniune de dreapta, după alegerile parlamentare din 2008. S-a întors spre partidul care deşi a avut guvernarea în cel mai bun context internaţional şi economic pentru România, prin sprijinirea pe faţa doar a oamenilor lor din teritoriu, nu au reuşit să treacă de 18%. Partidul lui Băsescu îşi cvadruplase în opoziţie procentele. Liberalii au refuzat. Ştiau ce au lăsat în urmă, ştiau ce tăvălug avea să vie peste România, dinspre UE şi USA, iar laşitatea lor a fost mai intensă decât mirosul ciolanului pe care îl părăseau. Aveau şi burţile pline, e adevărat. Singura soluţie pentru a nu scăpa ţara în mâna pesediştilor flămânzi şi cu ochii injectaţi a fost o alianţă cu aceştia, pentru a încerca ţinerea lor sub control. Timpul a trecut şi Liberalii şi-au simţit burţile goale şi setea de ciolan era din ce în ce mai acută. Pesediştii cu lanţul de gât se zvârcoleau precum prea mulţi pirania într-un acvariu prea mic.
       Peneliştii au găsit momentul pentru a juca ultima lor carte, în contextul dat. Doreau să dea ultima lovitură omului care i-a ridicat, i-a adus la putere, le-a oferit şansa de a da continuitate guvernării lor. Antonescu, noul lor lider, omul de casă a lui Patriciu, omul care nu face nici un pas fără sfatul şi îndrumarea tătucului, a trecut la atac, sprijinit de pesediştii mânaţi de aceleaşi interese. Hazliu este că Andronescu şi Geoană se consideră mult prea neimportanţi unul pentru celălalt şi uită că în finală este un singur loc, alături de cel ocupat 1000% de Băsescu.
       Nu a contat că România trece printr-o perioadă de maximă dificultate economică şi socială, nu a contat că organismele mondiale sunt cu ochii pe noi, nu a contat interesul oamenilor de rând, ceea ce a contat a fost doar lupta pentru funcţia de preşedinte şi optimizarea avantajelor pentru contracandidaţii lui Băsescu – guvernul Boc a fost sacrificat. Urmează o perioadă de maximă inflexibilitate, peneliştii reuşind să convingă pesediştii să susţină candidatul lor, folosind argumentul punerii în genunchi a lui Băsescu.
Băsescu nu a cedat, nu încă, a venit cu un om, un independent adevărat, nu unul care să fi făcut campanie pentru PNL la ultimele tururi electorale. A fost mutarea lui, mişcare care a scos la iveală fixismul PNL şi PSD, relevând astfel faptul că aceştia nu doresc decât posibila răsturnare a lui Băsescu şi nu încheierea crizei politică. Altfel, chiar înainte de anunţarea unui nume, de ce să fi făcut declaraţii în sensul că orice propunere ar veni dinspre Cotroceni, nu va fi acceptată de PNL sau PSD?

         Va continua…

A cazut guvernul? Asa, si?

     A cazut guvernul! Sa ne bucuram ca am scapat de PDL! Ura! Si gata? Acum? PNL + PSD + UDMR = Love. Asa, si? Nimeni nu avea nimic pregatit pentru ceea ce va urma. In cel mai pur stil romanesc ne-am apucat de distrus, fara a avea nimic pregatit sa punem in loc. Ce bine e acasa la mine, in Romania. Campania prezidentiala ne-a aruncat intr-un meci de ping pong halucinant intre criza economica, pe de o parte si mai nou inventata criza politica, la serviciu.
    Nu ca zic, dar vreau sa spun ca abia acum va incepe adevaratul circ. Cine are de pierdut? Eu, tu, mama, frate-tu si noi toti ceilalti semivertebrati care incercam sa supravietuim de pe o zi pe alta, visand frumos, cu ochii deschisi, la plajele braziliene pe care le vom admira, inclusiv pe patul de moarte, doar in fotografiile downloadate de pe net.
     Acum, in sfarsit stiu cu cine voi vota. Soc! Cu Basescu! Ranjetul meu vi-l imaginati voi singurei. De ce? Pentru ca presa, politicienii, amicii m-au invatat in ultimii ani doar un lucru – ura fata de cel puternic. Mi-am asumat asta, iar acum grimasa satisfacuta a lui Antonescu si gestul de victorie a lui Geoana, in momentul aflarii rezultatului motiunii din parlament, stiind ca arunca Romania intr-o criza si mai accentuata, mi i-au facut profund antipatici. Da ii urasc! Mi-au indus o stare de ura, de-a lungul timpului, direct si prin presa, pe care acum cu toata deschiderea tin sa le-o intorc, inzecit! Solutia de a le da peste bot? Voi vota cu Basescu, care in momentul de fata mi se pare a fi mai mult decat o victima, o fiara ranita, ceea ce ma face sa astept cu infrigurare baia de sange ce va sa vie..
Explicatie! De la Basescu stii la ce sa te astepti. Desi are un orgoliu puternic si nu da socoteala nici lui Patriciu, nici lui Iliescu sau Hrebenciuc, niciodata nu si-a strans jucariile pentru a pleca suparat acasa la mamaica. Niciodata nu a fugit urland, sa stranga baietii si sa-l ia pe altul la bataie pe terenul de joaca.
   

    Vreau in fruntea statului un om puternic, care sa nu fie obligat sa raspunda butoanelor marelui patriot Patriciu, care si-a luat banutii obtinuti din cea mai mare japca romaneasca asupra resurselor si i-a investit in alte state cu o democratie mult mai puternica, in care nimic nu se poate rezolva cu spaga (ironia o prindeti voi), gen: Georgia, Kazakhstan si alte „stanuri” pierdute pe harta liberalismului mondial. Nu vreau la Cotroceni un om care a fost numarul 1 in cariera lui politica doar in topul chiulangiilor de la sedintele parlamentului, pentru ca alte infaptuiri marete, sincer, acum, pe stomacul gol, nu pot sa rememorez. Nu mai spun ca nu as vota niciodata un idependent sau reprezentantul unui partid mic, incapabil sa-i tina spatele presedintelui.
 

    Nu-l vreau nici pe acel om care ieri era incorigibilul prostanac si azi e miezul din dodoasca lui Vladimir Ilici Iliescovici, cu sprijin nemijlocit din partea noii imagini a PSD - Vanghelie, tolerat de vechea garda - Nastase si sub inaltul patronaj al unui alt adevarat simbol al libertatii si democratiei: Hrebenciuc. L-as fi voat pe Geoana, dar pe Geoana cel de acum 8 ani. Un om demn, fin intelectual, de familie buna din cartierul „Primaverii” (si nu o spun cu ironie, pentru ca fiii si fiicele fostilor „primi” de partid chiar au avut sansa unei educatii superioare), un bun ambasador si desigur plin de energia si revolta tineretii. Intre figurile purpurii si strambe ale PSD, el era o raza de lumina galbuie. L-au nenorocit si pe asta, rabdare sa fie, ca tutun se gaseste!
   

     De aia il votez pe Basescu! Si nu numai, dar despre celalalt motiv, mult mai important, cred, in episodul urmator.

Sunt mândru că sunt Român!

     L-am văzut pe Becali recitând în plenul PE, fără punct şi fără virgulă, fără inflexiuni în voce şi, aş putea să jur, fără să înţeleagă despre ce vorbeşte. Nu e nici o problemă, pentru că nici eu nu am înţeles subiectul în cauză. Dar măcar eu îmi afirm unicitatea neuronală şi nu am pretenţii prezidenţiale, nici măcar pe scara blocului.

     Am simţit cu acest prilej mândria de a fi român! Pentru că limba noastră, deşi o comoară, necesită traducere, ocazie cu care punctele, virgulele, ba poate chiar şi sensul au fost transmise competent către ceilalţi europarlamentari.

M-am săturat să mi se spună cât de prost sunt!

     M-am săturat să mi se spună cât de prost sunt, cât de prost mă simt şi cât de proastă e realitatea din jurul meu. M-am săturat să mi se spună cum trebuie percepute lucrurile şi să mi se inoculeze adevărul suprem deţinut de către nişte… jurnalişti?

     Din nou destinul mi-a înţepenit telecomanda pe Antena 3, ştiţi voi acea televiziune la care apar obsedant aceiaşi 10 oameni, probabil singurii pe care şi-i mai permite motănelul pe timp de criză şi gripă porcină. Aceiaşi 10 oameni se învârt prin grilă, probabil pentru a ni se părea nouă că există o activitate intensă printre cristalele lichide ce ne domină viaţa. Toţi ne spun acelaşi lucru, nimic nou, nimic interesant, nimic în mod concret, la un nivel mai mult sau mai puţin elevat şi aparent pertinent, dându-şi dreptate între ei şi secţionând cu dinţii jugulara oricui li se aşează în opoziţie de idei. Antena 3, acel post TV la care valoarea unor oameni ca Badea, Ciutacu sau Gâdea, aparent sinceri, deşi nu vibrez conceptual alături de ei, este îngropată de elucubraţiile unui Radu Tudor sau ale unui Ciuvică.

     Se naşte din neuronul meu indolent o primă dilemă: De ce numai cei 10 negri mititei şi urâţei? Să fie atât de mare setea de a-l critica pe Băsescu, încât trebuie trasă frâna moderaţilor? Bunul simţ şi verticalitatea altora să fie o formă de autocenzură, astfel încât au uitat drumul spre Antenă? Adevărul că e destul de dificil să stai la aceiaşi masă cu un individ care emană superioritate şi inteligenţă, cu zâmbet tâmp şi lătrat spumegant (descoperiţi voi singuri personajul)!

     Revenind, m-am săturat să mi se spună cât de crudă şi nedreaptă este viaţa cu mine, eu cel care nu pot face diferenţa între adevăr şi mistificare, între cer şi pământ şi care alerg precum o oaie beată în căutarea mătuşii mele Mioriţa Laie.

     Cu condescendenţă vă anunţ că mi-am schimbat prescripţia la lentile şi acum pot vedea că trăiesc la fel de confortabil ca acum 20 de ani şi probabil la fel de prost ca peste încă 20, dacă îi mai apuc raţional, pentru că după o cură de Antenă neuronul meu dă semne de nervozitate excesivă. O fi de la criza mondială.

Mi-am gasit trotineta! Trotilul il aveam deja.

Mi-am facut blog! De ce? Pentru ca vreau si eu sa behai in turma de blogari care pasc nelinistiti pe pasunile digitale ale patriei. Mi-am facut blog pentru ca informatiile se izbesc de neuronul meu indolent, fara sa-l faca sa vibreze. Mi-am facut blog! Mi-am luat trotineta de dupa usa, cam prafuita, trotineta, nu usa, si am pornit la scris. Mi-am facut blog!