luni, 14 septembrie 2009

M-am săturat să mi se spună cât de prost sunt!

     M-am săturat să mi se spună cât de prost sunt, cât de prost mă simt şi cât de proastă e realitatea din jurul meu. M-am săturat să mi se spună cum trebuie percepute lucrurile şi să mi se inoculeze adevărul suprem deţinut de către nişte… jurnalişti?
     Din nou destinul mi-a înţepenit telecomanda pe Antena 3, ştiţi voi acea televiziune la care apar obsedant aceiaşi 10 oameni, probabil singurii pe care şi-i mai permite motănelul pe timp de criză şi gripă porcină. Aceiaşi 10 oameni se învârt prin grilă, probabil pentru a ni se părea nouă că există o activitate intensă printre cristalele lichide ce ne domină viaţa. Toţi ne spun acelaşi lucru, nimic nou, nimic interesant, nimic în mod concret, la un nivel mai mult sau mai puţin elevat şi aparent pertinent, dându-şi dreptate între ei şi secţionând cu dinţii jugulara oricui li se aşează în opoziţie de idei. Antena 3, acel post TV la care valoarea unor oameni ca Badea, Ciutacu sau Gâdea, aparent sinceri, deşi nu vibrez conceptual alături de ei, este îngropată de elucubraţiile unui Radu Tudor sau ale unui Ciuvică.
     Se naşte din neuronul meu indolent o primă dilemă: De ce numai cei 10 negri mititei şi urâţei? Să fie atât de mare setea de a-l critica pe Băsescu, încât trebuie trasă frâna moderaţilor? Bunul simţ şi verticalitatea altora să fie o formă de autocenzură, astfel încât au uitat drumul spre Antenă? Adevărul că e destul de dificil să stai la aceiaşi masă cu un individ care emană superioritate şi inteligenţă, cu zâmbet tâmp şi lătrat spumegant (descoperiţi voi singuri personajul)!
     Revenind, m-am săturat să mi se spună cât de crudă şi nedreaptă este viaţa cu mine, eu cel care nu pot face diferenţa între adevăr şi mistificare, între cer şi pământ şi care alerg precum o oaie beată în căutarea mătuşii mele Mioriţa Laie.
     Cu condescendenţă vă anunţ că mi-am schimbat prescripţia la lentile şi acum pot vedea că trăiesc la fel de confortabil ca acum 20 de ani şi probabil la fel de prost ca peste încă 20, dacă îi mai apuc raţional, pentru că după o cură de Antenă neuronul meu dă semne de nervozitate excesivă. O fi de la criza mondială.

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire